POLITICĂ. Un senator PSD a demisionat din partid. Care este motivul plecării

POLITICĂ. Un senator PSD a demisionat din partid. Care este motivul plecării
Un senator PSD a fost internat în spital după ce a fost testat pozitiv cu noul coronarivus / Sursă Foto: PSD, Facebook
Publicat: 10/07/2020, 20:31

Senatorul PSD de Neamț, Emilia Arcan, a demisionat, vineri, din partid, după aproape 20 de ani în care a activat în această formațiune. Arcan spune că „a deranjat” prin faptul că și-a exprimat nemulțumirea pentru susținerea unui om din Giurgiu pentru Primăria Piatra Neamț.

Emilia Arcan a fost președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Neamț

Emilia Arcan a fost președinte al Organizației Femeilor Social Democrate Neamț și vicepreședinte la nivel național, președinte și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, iar vineri a decis să demisioneze după discuțiie purtate cu conducerea formațiunii, în timpul ședinței Biroului Permanent Județean al PSD.

„O spun cu toată sinceritatea că sunt mâhnită și nu mă gândeam că lucrurile vor ajunge atât de departe. Cert este că ziua de astăzi, 10 iulie, înseamnă finalul meu politic în rândurile PSD. Îmi pare rău că se trece așa ușor peste o muncă susținută cu multă seriozitate, pe care am desfășurat-o în toți acești ani în rândul partidului și pentru binele partidului (…). M-a durut însă că atunci când trebuia luată o decizie, aceasta se lua de către câțiva oameni apropiați și cu influență la președinte, cu o totală ignorare a celor care ar fi trebuit consultați, așa cum cred eu că este normal să se întâmple într-un partid, care este condus de o echipă, după niște reguli bine definite! Nu mi-am imaginat că ar putea deranja atât de mult faptul că mi-am exprimat nemulțumirea vis-a-vis de decizia de a fi susținut un om din Giurgiu, „fugărit” de organizația PSD din județul lui, pentru a candida la Primăria Piatra Neamț, cât și pe loc eligibil la parlamentare. Acesta este motivul principal pentru care astăzi am ales să demisionez”, a spus Emilia Arcan.

Arcan spune că „există lucruri peste care nu se poate trece”

Emilia Arcan a explicat că s-a văzut în situația de a alege între disciplina de partid și propriile sale convingeri.

„Recunosc, s-a întâmplat asta de mai multe ori de când sunt în PSD dar, de fiecare dată, am fost un soldat disciplinat, corect, vertical pentru că mi s-a explicat de ce este necesar să se decidă altfel decât credeam eu că era firesc să se decidă. Există însă lucruri peste care nu se poate trece: atunci când din motive obscure, particulare, vezi că partidul, prin reprezentant, este pe cale să ia o decizie profund greșită. (…) Nu văd cu ce am greșit când am afirmat că nu este normal ca organizația municipală să nu promoveze un om din Piatra Neamț spre o candidatură și că nu văd ce șanse ar putea avea un om care nu cunoaște nici măcar cartierele din oraș. Mi s-a reproșat acest lucru și… nu numai acesta, de aceea am hotărât, considerând că am dreptate, să-mi dau demisia din PSD”, a mai spus aceasta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Trump speră că America „va şterge Iranul de pe faţa Pământului” dacă regimul de la...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Un SCHELET ANTIC este atât de CIUDAT încât nimeni nu ÎNDRĂZNEȘTE să-l dezgroape!
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Marele secret al lui Ceaușescu. Ce făcea când nu-l vedea nimeni
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
Mesajul transmis de Laura Cosoi celor care o criticată că are prea mulți copii: ”Gata,...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Structură subterană mayașă și piramide ascunse, descoperite în pădurile tropicale din Mexic